Ideea de a face creasta Builei noaptea mi-a venit din dorinta de a avea timp sambata sa ne cataram pe peretii de langa Canton Cheia, altfel, plecand sambata dimineata fara mijloc de transport, am fi fost prea obositi pentru a ne catara dupa un drum de 5 ore pe jos. Vasi oricum vroia sa faca creasta, iar Flori a acceptat ideea de a merge noaptea. Eu cu Flori am plecat la 15.30 cu autobuzul de Barbatesti, urmand ca Vasi sa se urce in el in Bunesti. Flori tocmai isi luase o lanterna, dar nu nimerise dimensiunile bateriilor, dar asta s-a dovedit la fix pentru frontala mea cam chioara, dupa atata folosinta in pesterile in care a fost saptamana trecuta. In statiile din Bunesti nici urma de Vasi. L-am sunat si mi-a spus ca se urcase in alt autobuz mai inainte care mergea tot acolo. Ajunsi la capat surpriza, nici aici nu era Vasi si nici semnal nu era sa-l pot suna. L-am asteptat putin apoi m-am intors o statie sa-l astept acolo. L-am intalnit insa pe drum si am oprit la un magazin sa luam niste apa minerala ca n-aveam nici un bidon la noi. Dar cum in sat erau fantani, la magazin nu se vindea apa minerala, asa ca am luat doua sticle de suc la 2 litri, caci pe creasta nu gasesti pic de apa.
      Din Barbatesti am plecat la ora 17. Am trecut pe langa teava sparta din care tasnea in sus 5 metri de apa, dar n-am avut ocazia sa vedem curcubeul prin apa, fiind soarele cam jos, mascat de brazi. De la troita am inceput sa urcam pe poteca anevoioasa ce duce la Patrunsa. Flori mergea destul de incet si o asteptam mereu. Mi-am dat seama ca n-o sa ajungem la canton la 3-4 noaptea cum calculasem, dar nu ne grabea nimeni. In apropiere de Patrunsa am prins apusul soarelui dupa Tucla, dar lumina mai avea sa fie destul timp. Am vizitat manastirea cea noua apoi ne-am intalnit cu Lavrentie care ne-a poftit la masa langa biserica veche.
      De la Patrunsa am plecat la ora 20. La Casa de Piatra am facut cateva poze si catarare. Cand am ajuns deasupra peretilor Casei de Piatra intunericul incepuse sa puna stapanire pe munte. Am inceput sa urcam muchia cea abrupta ce duce pe Albu. Se vedeau frumos luminile satelor din jur. Evident ca am facut vreo ora pana la crucea de la capatul pantei. O toarta a rucsacului lui Flori se rupsere si noroc ca Vasi mai avea la el un rucsacel gol. Am inceput sa urcam pe muchia lina de data asta. Mergeam fara lanterne deocamdata pentru a face economie. In departare, in spatele Tuclei se vedeau fulgerele. Deasupra noastra era putin innorat. Speram sa nu inceapa ploaia sa ne opreasca aventura si sa fim nevoiti sa innoptam la stana din Curmatura Builei. Dar cand am ajuns mai sus a inceput sa se insenineze deasupra noastra, chiar daca in departare continua sa tune si sa fulgere.
      In zona bolovanilor de pe Albu am aprins lanternele: doua frontale si o bricheta cu lumina albastra a lui Vasi. Mergeam pe curba de nivel trecand de Vf. buila si Stevoara. Apoi am coborat in Saua Stvioara unde nu am stat fiinca batea vantul, urcand spre Vioreanu. Ne-am adapostit de vant dupa un bolovan si am mai mancat ceva. Pe Vioreanu am ajuns chiar la miezul noptii. Acolo ne-am pus hamurile si ne-am legat in coarda, de aici incolo urmand partea periculoasa. Eu mergeam in fata, apoi urma Flori si in spate Vasi. Frontala mea nu mai lumina bine, fiindca nu functionau ledurile si consumul de barerie era destul de mare cu faza lunga. A trebuit sa renunt la ea. Mi-a dat-o Vasi pe a lui, iar Flori a ramas cu lumina albastra a brichetei. Inaintam foarte incet si cu prudenta. Prin unele locuri mergeam pe zapada. Dupa crucea celor trasniti in 1996 am luat-o inspre dreapta pe un marcaj mai vechi, dar, complicandu-se urcarea in apropierea varfului, ne-am hotarat sa ne intoarcem si sa abordam varful dinspre stanga. Si asa am ajuns pe Vanturarita la ora 2.20, facand cu peste o ora mai mult decat scrisese pe indicator. Acolo am facut o pauza de vreo 15 minute.
      La coborarea de pe varf a fost greu sa ne orientam dupa marcaje, asa ca ne-am horarat sa coboram direct pe jnepeni, evitand astfel riscul alunecarii pe zapada care inspre nord era din abundenta. Doar Vasi avea parazapezile la el. Eram legati si aici in coarda si coborarea era foarte anevoioasa, mai ales ca fiecare trebuiam sa trecem printre aceleasi ramuri sa nu se incurce coarda. Am recunoscut in sfarsit poteca care traversa jnepenii in astfel am ajuns mai usor la baza peretelui. Am continuat drumul printre si peste bolovani, exact asa cum ne ducea marcajul. Deabia cand am ajuns la padure ne-am dezlegat din coarda. Era trecut de 4. Eram bucurosi ca trecusem de partea ce mai grea.
      De aici am parasit marcajul si am coborat direct prin padure, mergand un pic spre stanga sa dam de intrarea in valea Comarnicelor, pe firul careia urma sa coboram pana la Canton Cheia. Valea era acoperita cu zapada si traversam de pe un mal la altul a vaii, pe unde ni se parea mai usor. Ne intrase deja zapada la bocanci, si incercam sa evitam zonele cu zapada, asa ca mergeam mai sus pe malul stang al vaii, unde nu era zapada. N-am mai coborat la paraul de pe valea principala si am traversat fiecare afluent al acesteia, mergand paralel cu acesta. Oboseala si somnul isi spunea din ce in ce mai mult cuvantul si pauzele veneau mai des. Chiar daca nu e vitezista pe munte, Flori si-a dovedit rezistenta.
      Pe la 5-6 incepea sa se lumineze si eram departe de destinatie. Am prins si un rasarit superb. Pe la 7 am coborat la parau. Am folosit si coarda la un pasaj mai periculos. Am ajuns la poteca marcata care ne-a dus usor la Canton Cheia. Ne-au intampinat cainii de la cabana (Mandra si Molda), care, dupa spusele lui Ionut, ne simtisera si latrau de vreo jumatate de ora. Am ajuns in sfarsit la ora 7.45, dupa aproape 15 ore de mers, similar cu recordul meu din Piatra Craiului de anul trecut. La canton mai era un grup cu masini de teren si motociclete. Ionut ne-a oferit cate un ceai, apoi am mai mancat ceva. Am pus bocancii sa se usuce la soare si ne-am pus sa dormim in patul supraetajat din canton sa ne refacem pentru a ne catara dupa amiaza.       Ne-am trezit pe la 13.30 si am si plecat la catarat. Am inceput cu doua trasee 6- pe care le-a facut si Flori. Intre timp au venit Florin si Bogdan care s-au bagat la un traseu de doua lungimi. Apoi am lucrat un traseu de 6+/7- pe care l-am reusit pana la urma. Flori a mers si ea jumatate de traseu. Apoi ne-am chinuit la un 8-, nereusindu-l insa. Am incercat pe rand si un 7-, dar se simtea oboseala acumulata si l-am lasat ca tema pentru ziua urmatoare. Cand ne-am intors am pus cortul si am tras un pui de somn. Seara am mai stat la foc si am cantat putin, apoi ne-am pus din nou la somn. Noaptea a plouat puternic cu tunete si fulgere.
      Dimineata ne-am trezit destul de tarziu. Pe la 11 a venit Damian cu masina de teren incarcata. S-au dat jos din ea Dorulet cu Mari si fetita lor, Damian cu Iulia, Razvan cu Marcela, Roland, Alex si Adi. A mai venit la canton si un tractor cu copii de la Cheia. Ne-am pregatit de catarare sperand ca se mai uscasera peretii de la ploaia de noaptea trecuta. Alex si Razvan s-au bagat intr-un 8- mai uscat, dar Alex n-a reusit sa treaca de pas. Traseele din jur erau ude, asa ca am cautat trasee mai uscate mai sus. Vazand ca sunt sanse mici de catarare, Vasi si Flori au plecat sa viziteze niste pesteri. Eu cu Florin, Bogdan si Adi nu ne-am oprit la traseele pe care le facusem cu o zi in urma si am urcat sa incercam un 7 de pas, pasul fiind chiar la inceputul traseului. Intre timp a inceput sa picure. Dupa cateva incercari nereusite s-a pus o ploaie zdravana care ne-a alungat la canton. Razvan a fost prins de ploaie in traseu, dar trecuse de pasul de 8- si a urcat pana la top sa poata recupera toate buclele. Cand am ajuns la canton ploaia se oprise dar era clar ca nu se mai putea catara in ziua aceea. A plecat masina lui Damian, au plecat si Florin cu Bogdan la tunel unde-i astepta Dudu, a plecat si tractorul, si am ramas eu sa-i astept pe Vasi cu Flori sa se intoarca de la pesteri. Cand s-au intors era ora 16 si nici o masina sa ne mai ia. Asa ca Vasi a trimis un mesaj unui var din Pausesti sa ne ia de pe drumul Cheia - Iezer - tunel. Din pestera s-au intors cu niste masele enorme, probabil de urs. Ne-am facut bagajele si am luat-o pe Brana Caprelor sa mai scurtam din drum. Desi poteca era umeda, am trecut brana fara incidente.
      Am ajuns in drum si am luat-o la vale spre Cheia. Dupa o jumatate de ora de mers ne-a ajuns din urma masina varului lui Vasi care ajunsese pana la tunel si s-a intors negasindu-ne. La Iezer am luat cu noi in masina si o calugarita, Oana, fosta colega de facultate cu Flori. I-am aratat pozele ce le facusem cu aparatulul lui Vasi si a ramas uimita de ce facusem. Varul lui Vasi ne-a dus cu masina pana in Rm.Valcea.

      Stefan Tembea