Am pornit de vineri dimineata spre Cluj-Napoca, nestiind exact cu ce vom merge spre Huedin, locul de unde trebuia sa ne ia un camion pentru a ne duce la tabara. Am beneficiat in aceasta expeditie de sprijinul Fundatiei Judetene pentru Tineret Valcea care a suportat transportul membrilor clubului. Din echipajul care trebuia sa participe la concursul cluburilor de turism ce urma sa aiba loc in Apuseni faceam parte eu, Doru, Alexandru si Ionut. Ne lipsea insa o fata pentru a avea dreptul sa participam la toate probele. De la Valcea nici una n-a putut sa vina la concurs. Totusi Alin vorbise mai inainte cu Ada care se afla in Cluj-Napoca si ne-a dat o speranta ca ar putea veni si ea.
      In Sibiu l-am sunat pe Puiu Cazan, organizatorul concursului din partea clubului Prieteni Buni, si m-a anuntat ca ultimul microbuz va pleca spre tabara la ora 18 din Huedin. L-am sunat si pe Ionut sa ne spuna cu ce tren putem ajunge la Huedin pana la 18. Ultimul era la 16:35. Ada scapa de la serviciu la 16 asa ca era cam din scurt sa-si faca bagajele si sa prinda ultimul tren. Totusi Ada ne-a anuntat ca vine si fratele ei, Radu, si ca o sa faca el bagajele.
      In Cluj-Napoca am ajuns pe la 14:30 si ne-am instalat pe peron, la iesirea dintr-un pasaj. Am avut marea surpriza sa dam in gara de Vasi, care mergea si el la munte, dar nu unde mergeam noi. Nici n-a fost nevoie sa-l convingem sa-si schimbe destinatia ca s-a oferit el imediat. Au aparut si Ionut cu Marian care venisera cu trenul. Ne-am instalat la coada sa luam bilete de tren. La inceput a stat Alin, dupa care am stat eu cu Doru, trimitandu-l pe Alin pe peron sa-l poata recunoaste Ada cand vine. Ne apropiam de casa de bilete si Ada nu avea semnal la telefon sa vedem daca le luam si lor bilete. La un moment dar, Doru mi-a atras atentia ca a vazut un baiat si o fata trecand prin dretptul usii garii. Ii vazusem si eu si parca fata semana putin cu Ada. Am alergat dupa ei si i-am prins tocmai cand coborau in pasaj, grabindu-se sa prinda trenul. Am oprit-o tinand-o de rucsac, ne-am pupat si mi-a spus ca se grabeste sa prinda trenul. Am alergat sa-i spun lui Doru sa nu mai ia bilete si pentru ei pentru ca luasera bilete la altul. Am luat si noi bilete la urmatorul tren, cel de 15:50, bucurandu-ne ca plecam mai devreme.
      La urcarea in tren ne-am intalnit cu doua fete de la Argessis Pitesti, Alina si Cami, si am stat cu ele in compartiment. Pe drumul spre Huedin, Alin a primit un mesaj de la Ada, care spunea ca tocmai acum pleaca din Cluj-Napoca, cu trenul de 16:35. Eu am ramas nedumerit cum se poate sa plece acum daca am vazut ca au plecat inaintea noastra. Atunci cine era fata de pe peron? Eram sigur ca o stiam. Am inceput sa ne distram toti pe tema asta. Misterul s-a lamurit in gara Huedin, cand am recunoscut fata cu pricina. Era Ionela de la Sandru, care, cel putin in opinia mea, aduce putin cu Ada.
      In gara ne astepta sotia lui Puiu, dar micobuzul albastru care se zicea ca ne asteapta nu era. Si nici macar nu era microbuz, ci un camion trebuia sa ne astepte. Se zvonea ca ne va duce pana aproape de Padis, de acolo urmand sa o luam pe jos. Asteptand camionul, am luat niste bere sa treaca mai usor timpul. Acum aveam echipa de concurs intreaga. Si pentru ca Vasi, care nu concurase anul asta pentru noi, nu avea echipa in care sa intre, l-am cedat fetelor de la Argessis sa poata concura si ele. Am tratat si cu fetele de la Mont-Delt-Mar sa la dam un baiat, pe Alin sau pe Radu, care nu erau membri Vanturarita. Cand s-a intors camionul dupa primul transport, soferul ne-a asigurat ca ne duce pana in tabara. Am plecat la 19:30, noi stiind din invitatie ca vom face 3 ore. In remorca camionului ne stranseseram 5 cluburi: Vanturarita, Argessis, CPNT, Mont-Delt-Mar si Sandru. In prima ora de mers am cantat, tonul fiind dat de noi care eram majoritari si mai cu chef, caci berea se plimba din mana in mana. Dupa ce s-a lasat noaptea ne-am mai intins pe izoprene sa incercam sa mai dormim. Din cand in cand mai bateam in cabina sa mai opreasca soferul pentru pauza de pisulica, conseciinta a berii consumate.
      Cele 3 ore de mers la care ne asteptam au trecut si nici macar nu eram aproape de Padis. Am facut si o pauza mai mare in care unii s-au dus sa bea o cafea la un bar. Frigul a inceput sa se lase si ne-am mai imbracat cu ce mai aveam. S-au scos chiar si sacii de dormit. Am trecut si de Padis si de acolo am mai facut inca o ora pana la Glavoi, locul taberei. Am ajuns in jurul orei 1, deci facuseram vreo 5 ore.
      Organizatorii ne-au intampinat cu paine, sunca si palinca. Apoi am trecut paraul ce strabatea tabara si ne-am instalat corturile in apropierera focului de tabara unde se canta la chiatara. Argessis si CPNT si-au pus corturile langa noi, iar vecinii nostri erau cei de la Floare de Colt si Caraiman. Am aflat ca Oli si Caprioara de la Floare de Colt si Andu de la Caraiman isi sarbatoreau zilele de nastere. Oli m-a intampinat cu un super vin rosu de buturuga. Dupa ce am stat o vreme la foc sa mai cantam ceva, ne-am dus la culcare caci sambata incepea concursul.
      Ne-am trezit dimineata pe la 7:30 caci aflaseram de la Floare de Colt ca ei intra printre primi in concurs,in jurul orei 8, iar noi ne asteptam sa ne bage la sfarsitul listei de start, fiindca veniseram tarziu, noaptea. Insa, uitandu-ma pe lista, am observat ca eram al doilea echipaj la start si Argessis primul. Am fost la Puiu si am aranjat se ne bage pe amandoua cluburile la coada listei. Pana la urma fetele de la Mont-Delt_Mar au zis ca nu le mai trebuie baiat ca au vorbit si pot intra si asa, in schimb am avut solicitari de la CPNT pentru un baiat. Cel pe care-l gasisera nu avea bocanci. Alin nu vroia sa intre in concurs si nici sa mearga cu noi in traseu, cica sa nu ne incetineasca, asa ca l-am oferit pe Radu, dar nici el nu avea bocanci. Pana la urma cred ca CPNT au intrat cu baiatul pe care-l gasisera prima data.
      In afara de cei care intram in concurs (eu, Doru, Ada, Alex si Ionut) au venit cu noi Marian si Radu si, in cele din urma s-a hotarat sa vina si Alin. Am mers pe drum vreo 10 minute, dupa care am luat-o dreapta pe o poteca ce ducea spre Cetatile Ponorului. La gura pesterii ne astepta un ghid care ne-a dat de ales daca trecem prin pestera sau o ocolim. Am fost toti de acord sa mergem prin pestera. A fost destul de greu sa nimerim intrarea pe sub un bolovan, care ne scutea sa coboram printr-o zona periculoasa. Prin pestera trecea si paraul, iar stancile erau ude. Noroc ca nu erau acoperite cu mazga ca altfel poate aveam accidentari. Doar cativa dintre noi aveam lanterne asa ca ne asteptam sa trecem de pasajele mai dificile. Traseul trecea de-o parte si de alta a paraului, trecand pe stanci si pietre. Am reusit sa nu ne intre apa in bocanci pana la sfarsit. Am iesit din pestera si ne-am continuat drumul, poteca urcand destul de abrupt. Cand s-a terminat urcusul am facut o pauza sa-i asteptam pe cei ramasi in urma si am mai mers de acolo cateva minute pana la primul post cu arbitri.
      Acolo am dat testele de meteorologie si zona. Am aflat ca Argessis nu o luasera pe drumul care trebuie si s-au intors din drum sa-l refaca. Am plecat la drum spre postul 2. Traseul a trecut si pe la Avenul Bortig unde era un post fara arbitru. Atunci am aflat eu ce e ala un aven. Era chiar spectaculos. La baza lui era ghiata, care, probabil, nu se topeste de tot nici vara. Am continuat traseul pana la Izbucul Galbenei, unde era si postul 2 la care nu se dadea nici un test. Acolo ne-am intalnit si cu cei de la Corydalis, care mersesera mai incet din cauza lui Doini care avea probleme la un picior. Dupa ce a sosit si Marian care ramasese putin in urma am pornit pe Cheile Galbenei.
      Dupa vreo 20 de minute de mers prin chei se dadea proba de alpinism. Aceasta consta in coborarea pe tiroliana si mersul de-a lungul peretelui cheilor tinandu-te de o bara de fier, acestea fiind contra timp. Alex s-a descurcat foarte bine la proba asta. Am mers in continuare alaturi de echipajul Mont-Delt-Mar. Am continuat sa coboram prin chei tinandu-ne si de bare de fier, cabluri, mergand pe lanturi si catarandu-ne un pic. Am ajuns la un pod peste chei, loc in care drumul ducea in dreapta, parasind Cheile Galbenei. Am urcat o panta abrupta si am ajuns in Poiana Florilor la postul 3, unde echipajul de la Carpatia urma sa dea testele. Aici am stat mai multa vreme sa mancam. Am asistat si la o faza hazlie, cand o vaca a luat dintr-un pom o bluza pusa la uscat. A ajuns pana la urma si Argessis-ul care au tras tare sa recupereze greseala de la primul post, dar grabindu-se, au ratat primul mut. Cami s-a ars la deget si pe frunte cu coarda, cand facuse rapelul, si-si bandajase mana.
      Cu chiu cu vai ne-am sculat de la masa si am dat testele de flora si ecologie. Am refuzat sa incepem cu ecologia ca sa nu ne strice moralul. A fost destul de usor testul de flora, eu cu Doru fiind specialisti la proba asta. Am avut totusi o controversa la o floare, omagul, pe care nu o mai vazusem in realitate cu florile asa rare. S-a dovedit ca Doru avea dreptate, asa ca aveam cu o floare mai putin la teste. In schimb am castigat un pariu cu Doru la alta floare, Limba Cerbului, castigand o sticla de 2 litri de bere, pe hartie deocamdata. Am asteptat sa termine si Argessis testele si am pornit impreuna spre postul 4.
      Pe traseu trebuia sa fie un mut, pe harta parand sa fie o casa. A inceput o urcare anevoiasa, dupa care traseul a fost pe curba de nivel pana la o poiana cand a inceput sa urce din nou. Mai sus ne-am oprit la o stanca, eu, Alex si Vasi facand putina catarare. Cand am trecut pe langa o casa m-am uitat de la distanta inspre ea sa vad daca nu o fi cumva postul prin preajma, dar nu se vedea. De-abia dupa un sfert de ora de urcare ne-a spus cineva ca postul ar putea fi in casa si ne-am hotarat sa trimitem pe Vasi cu fisele noastre si ale lui Argessis sa le composteze. Vasi a tras o fuga pana jos si ne-a ajuns din urma cu fisele compostate. Mont-Delt-Mar n-a mai apucat sa ia mutul fiindca fata cu fisa era mult in fata si a ajuns la post inainte sa o ajungem noi, care ne oferiseram sa le ajutam.
      La postul 4 era Ghetarul Focul Viu, al doilea ghetar ca marime din tara dupa cel de la Scarisoara. Vizita lui a fost foarte scurta, pentru ca nu se permitea accesul decat pana la gura pesterii, de unde vedeai camera principala a ghetarului. Am dat si testul de alpinism si ne-am continuat drumul spre tabara. La o poiana cu o masuta ne-am oprit putin. Alina, Cami si Vasi s-au dus sa viziteze Pestera Neagra, iar noi ne-am continuat drumul sa nu cumva sa ne apuce noaptea la orientare.
      Am ajuns si la finalul traseului, unde am dat testul de prim ajutor. De acolo trebuia sa se dea startul la orientare. Eu si Doru i-am explicat Adei cat am putut si noi cum sa se orienteze cu harta si busola, pentru ca nu mai participase niciodata la proba asta. Eu am intrat primul in orientare si am luat pe mine si polarul pentru ca mi se facuse cam frig asteptand startul. M-am descurcat destul de bine de data asta, dand de posturi din prima, dar ma cam incinsesem in polar desi nu alergam prea tare ca eram si in bocanci. Am scos vreo 14 minute si 57 secunde, vazand ca la momentul respectiv eram pe locul 3, la 24 secunde in spatele lui Oli si la vreo 5 minute de Gabi de la Carpatia. Cristi de la Caraiman a trecut prin dreptul postului si intorcandu-se dupa aia, pierzand vreo 3 minute, terminand astfel in urma lui Gabi. Ada a venit mult mai tarziu. Am vazut-o cum mergea, a luat ultimul post si a continuat sa mearga spre sosire. Cand s-a apropoiat i-am strigat sa alerge pana la sfarsit si a urmat o replica care a starnit rasul tuturor: "Pai am luat toate posturile. Ce, e pe timp?". Alina s-a intors si ea mai tarziu, insa fara un post.
      Apoi a venit vremea sa ne pregatim pentru cultural. Neavand nimic pregatit pentru umor, a ramas sa spuna Doru poanta cu iepurele, care o tinem mereu ca rezerva. Doru a facut rost si de o poezie compusa la fata locului de Titus de la Caraiman. Ne-am apucat sa cantam cantecele clubului si apoi si altele ca sa ne facem incalzirea. Pana la urma am renuntat sa intram la cultural pentru ca Doru a avut o problema de sanatate si nu mai putea participa.
      Culturalul s-a tinut la 100 metri de corturi. Pentru prima data cluburile participante, nu multe la numar, au stat cu spatele la focul de tabara. Nu stiu daca asta a fost o idee prea buna. In schimb programele prezentate au fost bune. Dupa cultural am ramas multi in jurul focului si am cantat cantece de munte. Incet, incet, am inceput sa ne retragem la corturi obositi si dupa probele de concurs de peste zi.
      Dimineata ne-am trezit pe la 7:30 caci urma crosul. Am trezit-o pe Ada sa intre la cros fete, desi nu era prea incantata, apoi pe Alex din cortul CPNT, caci el era specialistul probei din partea noastra. L-am trezit si pe Vasi sa concureze pentru Argessis, dandu-i mari sanse sa ocupe un loc pe podium. Alex nu avea adidasi si nu prea avea chef sa intre la cros. I-am trimis totusi la start. Dupa ce au luat startul baietii, am vazut ca Alex nu a plecat. Atunci m-am dus eu si am intrat in proba pe timpul meu sa mai scot din vinul de la Oli. N-am plecat bine si m-am intalnit cu Cristi de la Caraiman care se apropia de final. In urma lui a venit Vasi, confirmand asteptarile. Am trecut de arbitrul fetelor si al baietilor care se intorsese crezand ca nu mai vine nimeni. Am ajuns la linia de intoarcere si m-am intors. A fost cel mai scurt cros pe care l-am facut, nu cred ca avea mai mult de 3 Km.
      A urmat festivitatea de premiere. Concursul a fost castigat de Carpatia Bucuresti. Au urmat in clasament Floare de Colt, Caraiman si noi. Cu rezultatul acesta Floare de Colt s-a pastra pozitia in clasament si au terminat pentru prima data in fruntea clasamentului general. Noi am obtinut tot ce se putea la concursul asta: locul 1 la meteo, locul 2 la alpinism teoretic si 4 la cel practic, locul 2 la flora, locul 2 la regularitate si locul 5 la orientare baieti. Dupa concursul asta am urcat pe locul 8 in clasamentul general al anului 2005, lipsind la 2 din cele 10 concursuri.
      Dupa festistivitate am facut cateva poze cu trofeele si diplomele obtinute. A venit si vremea sa ne despartim de cei ce trebuia sa se intoarca acasa. De la noi au plecat doar Alex si Vasi. Camionul s-a incarcat la maxim cu oameni si bagaje. Unii au plecat cu masinile personale. Am ramas in tabara doar 3 cluburi, cativa organizatori si alte persoane venite in zona. De la Vanturarita mai eram eu, Doru, Ionut, Marian, Ada, Radu si Alin, de la Argessis - Alina si Cami, iar de la Floare de Colt - Oli, Dana, Alex (Duracell), Anca (Zambilica), Adina, Cristi (Caprioara), Monica si Claudia. Ada cu Radu au vrut sa plece si ei spre Padis, dar, vazand ce aglomerat e in camion, au mai ramas o zi, instalandu-si din nou cortul, in alt loc de data asta.
      Alex stiind o stanca de catarat prin zona, am mers impreuna cu el la Puiu sa-l rugam sa ne lase o coarda si el ne-a timis la un salvamontist ce trebuia sa plece in curand sa-i cerem lui. Am obtinut pana la urma o semicoarda ce trebuia s-o dam lui Puiu a doua zi la plecarea lui. Alex mi-a zis ca ma ajuta sa pun mansa si ne lasa acolo sa ne cataram, ca el era cam obosit. Si eu ma simteam putin obosit, si, cum erau semne ca se apropie ploaia, am renuntat la ideea de a merge la catarat.
      Caprioara avea in plan sa faca un traseu in ziua aia si o mare parte din cei ramasi dupa concurs s-am alaturat acestei idei. Am plecat in traseu in urmatoarea formula: Caprioara, Adina, Monica, Claudia, Alina, Cami, Doru, Ionut, Marian, Alin si eu. Destinatia era o zona cu multe avene numita Lumea Pierduta. Am inceput sa urcam, unii resimtind o mica febra musculara dupa concurs. Dupa ce am trecut un parau, am mai urcat o panta, apoi a inceput sa picure. Ne-am pus gecile si pelerinele de ploaie. Nu parea sa dureze prea mult ploaia asta. Si asa a si fost. Am coborat la alt parau unde era si un izvor numit Izvorul Rece. De acolo am inceput sa urcam din nou. A inceput sa apara si zmeura si ne opream mereu sa o culegem.
      Ne apropiam de primele avene. Trebuia sa mergem pe poteca la Avenul Acoperit si Avenul Pionierilor si apoi sa ne inroarcem sa continuam drumul. Cativa au zis ca asteapta acolo pana ne intoarcem. Am plecat in explorare eu, Alina, Cami, Alin, Caprioara si Adina. Am ajuns repede la Avenul Acoperit. Am intrat intr-o pestera eu, Alina, Cami si Alin cu 3 frontale de aceeasi marca. Pestera incepea cu o coborare de vreo 2 metri, apoi, dupa nici 5 metri urma un mare bolovan. Urcand pe el, se vedea un mare hau, dar nu si fundul lui. Eu am aruncat o piatra in aven sa vedem cat e de adanc. S-a auzit poc de-abia dupa vreo 3 secunde. Se pare ca era destul de adanc. Am aruncat o piatra cu forta. Si ea s-a auzit atingand fundul avenului dupa mai mult de o secunda. Ne-am intors la intrarea in pestera. Am gasit o alta iesire mai stramta si am mers pe acolo.
      Am ajuns repede si la Avenul Pionierilor care avea vreo 5-6 metri adancime si o raza de 7-8 metri. Ne-am intors la grup si ne-am continuat traseul prin Lumea Pierduta. Am ajuns la Avenul Gemanata care era foarte adanc si spectaculos. La intrarea in el era si o arcada foarte mare. Eu cu Alina, urmati de Cami, am coborat sa ne apropiem de buza avenului. La baza avenului se auzea si o curgere de apa. Coborarea era destul de abrupta si stanca era cam umeda. Mai aveam 2 metri pana la buza avenului, de unde se putea vedea bine fundul acestuia, dar trebuia sa trecem de o zona si mai abrupta si umeda si am considerat ca nu merita riscul si ne-am intors.
      A urmat apoi si ultimul aven numit Avenul Negru. Era inconjurat de copaci infrunziti, asa ca nu am putut vedea mare lucru. Ne-am intors la poteca si am inceput sa coboram spre drumul care ducea la tabara. Doru, urmat apoi si de altii, s-a apucat sa culeaga niste sunatoare, iar restul am luat-o mai in fata. A inceput din nou sa ploua, dar ploaia s-a oprit dupa cateva minute. Am ajuns la drumul cel larg si ne-am continuat drumul spre Cabana Cetatile Ponorului. Acolo o parte din noi a ramas la o bere, iar eu, Alina, Cami, Alin, Monica si Claudia am pornit sa cautam Pestera Caput, care era la 5 minute de cabana. La un canton de speologie am luat-o in dreapta dupa cum intelesesem de la cineva de la cabana, dar dupa 5 minute ne-am dat seama ca nu era pe acolo pestera. Cand ne-am intors, ne-am intalnit cu niste turisti care ne-au spus ca pestera era pe cursul apei, pe partea cealalta a cantonului.
      Am dat de apa si am mers putin pe cursul ei, caci paraul intra in pestera. Partea ce se putea explora fara echipament era destul de mica. Cum intrai in pestera era o sala mare, in mijlocul careia era un bloc mare de piatra ce parca sustinea tavanul. Poteca din pestera era cu vreo 3 metri mai sus de apa. Am ocolit blocul de piatra si ne-am urcat pe o stanca. De acolo nu se mai putea merge fara echipament. In tavanul pesterii era o mare spartura prin care se vedeau copacii de deasupra. Dupa ce am facut putina catarare pe peretii blocului de piatra din centru ne-am indreptat spre iesire. La cantonul speologic m-am mai catarat si pe usa acestuia ajungand la etaj sa trag o privire in interior. Am coborat prin acelasi loc si ne-am intors la Cabana Cetatile Ponorului.
Grupul fiind reintregit, am pornit-o spre tabara, drum de 20 de minute de coborare lina.
      In tabara mi-am scos lucrurile din rucacul lui Doru, dar lipsea polarul meu albastru-negru, uniforma clubului. Sa vezi ca l-am pierdut. M-am dus la Doru sa verific totusi, caci avea si el unul la fel, luat in traseu. Doru sustinea ca e al lui, dar, verificand in buzunare, s-a dovedit a fi al meu. Atunci Doru si-a amintit ca-l uitase la Cabana Cetatile Ponorului pe spatarul scaunului. In el avea buletinul si toti banii. M-am oferit sa ma duc sa i-l recuperez, dupa ce mananc, totusi. Cami si Alina s-au oferit si ele sa ma insoteasca ca sa nu merg singur, si apoi Ada cu Radu. Dupa ce am mancat putin, am pornit la drum in pas destul de alert. Am intrat in barul cabanei si la o masa erau un baiat si o fata. I-am intrebat daca n-au vazut un polar, iar ei mi-au raspun negativ. Am observat o haina pe spatarul scaunului pe care statea baiatul si am vazut ca era polarul lui Doru. Nimeni nu-l observase fiind destul de intuneric in cabana. Nelipsind nimic din el, am plecat spre tabara, intr-un ritm lejer de data asta. Pe drum, Ada si Radu ne-au povestit toate pataniile lor cu animalele de casa pe care le-au avut de-a lungul timpului.
      In tabara i-am dat lui Doru polarul si el a ramas, bineinteles, dator cu o bere. Am carat niste busteni mari sa-i punem langa vatra de foc sa stam pe ei, dupa care a inceput recitalul lui Alex si Oli la chitara. La un moment dat Doru a disparut si, desi l-am cautat peste tot, nu dadeam de el. Pana la urma am mers la focul de tabara al organizatorilor si l-am gasit acolo. Puiu cam dormea pe el, dar dupa ceva vreme a venit la focul nostru si a cantat si el la chitara. Cei care fuseseram in traseu ne-am retras mai devreme la corturi, fiind mai obositi.
      Dimineata ne-am trezit devreme caci am fost anuntati ca urmeaza un traseu de 8-10 ore la Groapa Ruginoasa. Auzind de lungimea traseului, Alin nu a mai venit cu noi. Ne-am luat din nou la revedere de la Ada si Radu care vroiau sa mearga la Padis, dupa care am pornit la drum. Acum la grupul din ziua precedenta s-au alaturat Oli si Dana. Am urcat pe acelasi drum pe care l-am facut la venirea din concurs. De la Ghetarul Focul Viu am coborat la Poiana Florilor. De acolo pana la Groapa Ruginoasa scria pe indicator ca facem 5 ore. Ne-am hotarat sa deviem putin traseul si sa coboram in Cheile Galbenei sa continuam partea care n-am facut-o in concurs.
      Dupa chei am ajuns la Cantonul Pauleasa. De acolo, cativa dintre noi au cumparat lapte dulce si batut. Am inceput sa urcam o panta abrupta, am dat de marcajul banda rosie si am continuat sa urcam pe el pana am dat de un drum forestier. De acolo au inceput sa apara murele pe marginea drumului si ne tot opream sa culegem. Timp de cativa kilometri gaseai mure la tot pasul. Nu credeam ca o sa ma satur vreodata de vreun fruct de padure, dar cu ocazia asta s-a intamplat. Am ajuns sa trecem pe langa mure fara sa la bagam in seama. La un moment dat am parasit drumul forestier si am inceput sa urcam pe o poteca. De data asta bucuria era cand gaseam zmeura pe traseu, dar era cam rara.
      Am ajuns la o mina parasita si eu, Alina si Cami am intrat vreo 50 metri in ea, pana cand am dat de un loc in care se prabusise o parte din tavan si ne-am intors. Mai incolo am avut ceva dificultati in gasirea marcajului, dar, impartindu-ne in grupe de cautare, am dat de el in cele din urma. Mai sus vegetatia a inceput sa fie mai rara si am dat de fragi si afine. Am ajuns la Groapa Ruginoasa, unde am facut si o pauza de masa. Pe cer norii mergeau in directii diferite, semn ca in curand va ploua. Se vedea si un nor negru care se indrepta inspre noi.
      Am coborat spre o mica localitate. De partea cealalta a pantei era o partie de schi. A inceput sa ploua dupa cum se anunta, dar ploaia nu a tinut decat vre-un sfert de ora. Am mers pe curba de nivel spre Vf. Vartop, cautand o poteca spre stanga pentru a ne intoarce la tabara. Dupa cateva incercari am dat de cea pe care trebuia s-o luam. Prin padure am dat de niste manatarci pe care le-am luat sa le mancam. In zona li se zicea "pitoance". La un moment dat am fost intorsi din drum de Doru, pentru ca nu eram pe poteca care trebuie, el verificand cu busola la o intersectie nu prea vizibila directia de mers. In cele din urma am dat si de marcaj. Dupa ce am ajuns la un drum am facut o mica pauza. Uitandu-ne pe harta am observat ca eram pe o granita de judete, o parte fiind in judetul Alba, ceilalti in Bihor.
      Am mai mers vreo ora pe poteca pana am dat de drumul pietruit care ducea la tabara. Si din nou am ajuns la Cabana Cetatile Ponorului unde am facut un popas de o bere, dupa care ne-am continuat drumul spre tabara. A fost intr-adevar un traseu de 8 ore si asta doar pentru a vedea Groapa Ruginoasa. In tabara i-am gasit, bineinteles, pe Ada si Radu care, dupa ce-si stransesera cortul, si l-au montat apoi in alt loc, renuntand din nou sa mai plece la Padis.
      In timp ce cei de la Floare de Colt pregateau ciupercile, eu, Ionut, Alina si Cami ne-am bagat in cort sa jucam un rent. Stabiliseram ca invinsul sa dea o bere invingatorului. Intre timp Doru mi-a adus berea ce mi-o promisese cu o seara inainte. Am trecut de jumatatea jocului si atmosfera din jurul focului se incinsese, asa ca am lasat rentul pe alta data si am iesit si noi sa cantam ceva. N-am mai prins sa mancam ciupercile. Se discuta ca daca ar fi fost otravitoare, si-ar face efectul in maxin 12 ore, asa ca numaratoarea orelor a inceput. Oli se dusese la culcare mai devreme, ramanand doar Alex pe baricade, dar i s-a dus vocea cantand singur si cu pasiune, cum face el de obicei. S-a trecut apoi pe bancuri, Ghituc si barmanul zicand cele mai multe. Ne-am retras pe rand la corturi, obositi dupa traseu.
      Dimineata nu ne-am mai trezit chiar asa de devreme, pentru ca urma sa facem un traseu mai scurt si apoi sa plecam la Padis. De data asta Ada si Radu au plecat pe bune inspre Padis. Am continuat rentul de noptea trecuta, Alex inlocuindu-l pe Ionut. Eu am iesit invingator si urma sa primesc berea. Am inceput sa jucam si un wist, dar nu l-am mai terminat. Dupa-amiaza am pornit sa vizitam Groapa Barsei. Iar am urcat dealul, pe care am fost si cu o zi in urma, pana la o poiana. De acolo am luat-o la dreapta spre Pestera Neagra. Pestera avea doua intrari. Intr-o parte erau peretii foarte apropiati si de-abia ne-am strecurat eu, Alex si Cami. Prin cealalta parte am coborat tot noi vreo 2 metri intr-o mica camaruta. Cam asta a fost tot ce-am putut noi explora. Afara am incercat putin sa ne cataram pe stanca de langa gura pesterii. Dupa o poza de grup am continuat traseul prin Groapa Barsei. Pe drum, Doru si Oli au gasit un loc plin de ghebe, si le-am cules ca sa la frigem seara la foc.
      A urmat si explorarea Ghetarului Barsa, pestera care ne-a placut cel mai mult dintre cele vizitate. Incepea cu o coborare de vreo 50 metri pe gheata. Noroc ca nu era asa lucioasa, caci mai trecusera si altii inainte si pamantul de pe bocanci facea gheata mai aderenta. Am coborat eu, Ionut, Alex, Alina si Cami. Dupa gheata pestera s-a ramificat si am luat-o pe ramura din dreapta. Apoi a inceput o urcare pe gheata si ne tineam bine de peretii pesterii. Dupa cativa metri am ajuns la capatul asta al pesterii. Ne-am intors sa exploram si cealalta ramura. Dupa putin timp s-a ramificat si asta si am luat-o din nou pe cea din dreapta. Treptat, a inceput sa apara pe jos namolul. La un moment dat a trebuit sa ne cataram vreo 3 metri pentru a putea continua drumul prin galerie. Dupa aceasta galeia s-a ingustat si pe jos erau chiar 10 cm de namol prin anumite locuri. Am evitat namolul mergand in contrapriza pe peretii laterali sau urcandu-ne pe peretele din dreapta, unde se facuse un fel de poteca suspendata. A trebuit apoi sa coboram iar in mocirla si peretii s-au apropiat si mai mult. Dupa vreo 10 metri s-a terminat si traseul nostru pe ramura asta deoarece urma o gaura in podea, unde ar fi fost necesara o coarda pentru a putea trece.
      Ne-am intors din nou la ramificatie si am luat-o pe cea de-a treia galerie, aceasta terminandu-se destul de repede. La intoarcere a trebuit sa urcam pe gheata pe care coboraseram. Ne tineam unii de altii sau de pereti. La un moment dat, Alex si Alina au alunecat si le-am oprit eu alunecarea pentru ca stateam mai bine pe picioare. Dar, dupa cativa metri, Alina a alunecat din nou si a cazut pe burta murdarindu-se si mai mult pe geaca. In sfarsit, am reusit sa iesim din pestera si, apoi noi, grupul de exploratori, am facut o poza aratand ce bine ne murdariseram.
      Ne-am indreptat spre tabara, pe alt drum de data asta. Am ajuns la drumul ce ducea la Padis. In apropiere de tabara am fost opriti de Doru sa nu cumva sa dam peste un sarpe, care era o vipera dupa cum sustina el, desi nu prea parea. Dupa ce i-am facut cateva poze, sarpele a fugit in iarba. Am ajuns in tabara si ne-am strans corturile sa plecam spre Padis. Drumul a inceput cu o urcare, dupa care a continuat pana la Padis aproape pe curba de nivel. La o stana am facut o pauza pentru a cumpara lapte si branza. La plecare, baba a facut putin scanal sustinand ca ultimul nu-i platise branza. Dupa cateva sute de metri am ajuns la Padis.
      Ne-am oprit langa parau, dar, auzind ca prin zona se cam fura, Oli, Caprioara si Doru s-au dus sa vorbeasca la cabana Padis sa vada care sunt conditiile pentru a ne stabili in interiorul curtii acesteia. Pana la urma ne-am hotarat sa mergem acolo. Era o taxa de 5 lei pe noapte de cort, asa ca eu si Alin n-am mai montat corturile, neavand rost sa stam omul si cortul. Mai tarziu au venit cu masina si niste cunoscuti din Bucuresti ai celor de la Floare de Colt, care si-au instalat doua corturi langa ale noastre. Dupa culoarea soarelui si a norilor de la apus, ploaia se apropia.
      Dupa ce am mai mancat ceva si am mai baut o bere la barul cabanei Padis ne-am adunat la focul de tabara sa cantam. Facand rost si de un gratar mare de la cabana, Ionut s-a apucat sa prajeasca ghebele pe care le spalase bine Cami in prealabil spre nemultumirea lui Ionut. Unii, printre care si eu, au mancat ghebele neasteptand sa se friga bine. Doru si-a pus depoarte unele sa aiba grija sa se friga cum trebuie. Ionut a mancat cele mai multe ghebe, eu doar cateva, iar altii n-au mancat de loc. Incepand sa picure, ne-am retras pe rand la corturi.
      Noaptea am fost treziti de zgomotele facute de una din fetele de la Bucuresti care a inceput sa vomite, neiesind bine din cort. Sa fi fost de la ciuperci? Sigur erau ghebe. Nu puteau fi otravite. Dar uite ca si Ionut iese din cort pentru o repriza de vomitat. Aveam si eu o mica senzatie de voma. Au urmat apoi alte doua reprize ale fetei. Eu, mai spre dimineata, am inceput sa merg la buda, continuand s-o frecventez din ce in ce mai des. Aceeasi problema o avea si Dana. Mai tarziu am aflat ca si Monica a fost afectata de ciuperci. Doru zicea ca nu mergea combinatia de bere cu ciuperci sau ca ciupercile au fost mancate cam crude.
      Dar dimineata am aflat ca noaptea, in afara de povestea cu ciupercile, altceva mai interesant se intamplase, si anume fusereram vizitati de o vulpe care a facut ravagii prin mancarea noastra. Toti care si-au lasat braza afara au ramas fara ea. Probabil fuseseram blestemati de baba de la care am luat-o. Cristi s-a trezit primul, parand ceva in neregula cu zgomotele de afara care nu puteau sa fie facute de bataia vantului. Vulpea isi bagase coltii chiar intr-o cutie de iaurt. Branza i-a fost mancata lui Cristi. A apucat sa vada vulpea fugind inspre gardul de la vale. Apoi s-a trezit Alex care a auzit vulpea tragand de plasa cu mancare de sub tenda cortului. Si-a bagat plasa inauntru, dar a ramas si el fara branza. Doru nici macar nu s-a trezit cand i-a luat vulpea branza. Fetele de la Argessis au scapat de jaf, avand mancarea in cort. De la noi a tarat o plasa de conserve si plasa me cu painea pe care o cumparasem seara. Am gasit plasa cu o paine la 10 metri de cort, iar cea de-a doua paine la inca 5 metri mai incolo. Din ultima paine vulpea chiar mancase un colt. Am fost sa vad pe unde intrase vulpea si am luat gardul metru cu metru pana am gasit o gaura in el, chiar in locul pe care-l indicase Cristi ca fugise vulpea. Am luat niste bolovani de la vatra de foc si am astupat gaura, in speranta ca vulpea nu ne va mai deranja si noaptea urmatoare. La masa de dimineata, avand probleme cu stomacul din cauza ciupercilor, am mancat numai branza din cea ramasa de la cei carora nu le-o mancase vulpea. Dupa furazolidon si saprosan, n-am mai fost la buda mai mult de o zi.
      Alin a plecat de foarte de dimineata cu o ocazie, asa ca nici nu l-am mai vazut. In ziua asta aveam in program sa mergem pana la Cheile Somesului Cald. De data asta am plecat toti, cu exceptia bucurestenilor. Am trecut printr-o padure, apoi am dat de un drum. Pe marginea lui am dat si de afine, care ne faceau bine la stomac, asa ca cei cu probleme am ramas in urma sa mancam. Am trecut pe langa Taul Varasoaia, apoi de Cabana Varasoaia, iar apoi am parasit drumul, urcand pe o poteca care ne-a dus la Pestera Cetatile Radesei. Prin ea trecea un afluent al Somesului Cald. Am zis sa trecem acum prin ea si la intoarcere s-o ocolim. Pestera era prevazuta cu lanturi si scari prin locurile mai periculoase. Aproape ca o puteai face fara lanterna caci tavanul era prevazut cu numeroase gauri prin care vedeai si copacii de deasupra. La iesirea din pestera am trecut prin niste chei.
      Apoi a inceput sa ploua si in Poiana Radesei am facut o pauza sa ne adapostim de ploaie sub copaci. De acolo incepea circuitul Cheilor Somesului Cald care dura vreo 3 ore. Ne-am consultat sa vadem daca merita riscul sa le facem pe ploaie si ne-am hotarat sa mergem inainte cu toate ca era trecut de 15 si puteam sa ne intoarcem seara. Anca a zis ca n-ar mai vrea sa continuie, astfel Alex a fost nevoit sa se intoarca cu ea in tabara. Noi am continuat pe poteca din dreapta. Am urcat panta pe ploaie, dar aceasta n-a tinut mult. Am trecut pe la un punct de belvedere de unde puteai vedea toata splendoarea Cheilor Somesului Cald. Mai incolo am inceput sa coboram in chei pe un grohotis. Am dat si de Pestera Cuptorul. Era destul de mica. Dupa ce mergeai pe un culoar de 10 metri, urma o deschizatura in tavan ca un horn, de unde si numele pesterii.
      Ajunsi la apa, am trecut in partea cealalta pe niste copaci. Inainte de urcarea pe celalalt perete al cheilor am facut o pauza sa mancam. Dupa 15 minute de urcat am ajuns la Pestera Hornu pe care cativa am explorat-o. Cristi si Adina n-au mai asteptat sa iesim si au luat-o inainte. Dupa pestera am mers deasupra peretelui cheilor pana la un punct de belvedere, vazand de acolo locurile de pe partea cealalta a cheilor pe unde am mai trecut. De acolo am coborat pana la apa si am mers pana la Tunelul Mic, prin care o data trecea apa, dar pana la urma si-a gasit alt curs. Ne-am intors apoi si am terminat circuitul Somesului Cald ajungand din nou in Poiana Radesei.
      La intersectia care ducea la Pestera Cetatile Radesei, Alina, Cami si Monica au zis ca mai vor sa treaca o data prin pestera, iar ceilalti am ocolit-o prin dreapta vrand sa vedem si altceva. Monica a zis ca facem pariu pe o bere ca ele ajung primele. Eu cu Oli am luat-o mai in fata, mai mergand din cand in cand la gurile avenelor care duceau in pestera sa strigam fetele in speranta ca ne vor raspunde. Noi am ajuns primii la poteca de la iesirea pesterii fara sa alergam dupa cum sustineau fetele ca am fi facut.
      In poiana dinaintea drumului am prins semnal si am dat fiecare telefoane. Pe drumul spre Padis am si cantat cantece ale cluburilor sau alte cantece de munte. Pe final, fetele au inceput sa se grabeasca sa prinda dusul cu apa calda care se putea face la cabana, gratis daca nu vedea cabaniera care cerea 5 lei de persoana. N-au prins totusi apa calda, dar mai bine decat spalatul la furtunul din curte.
      Seara ne-am am adunat toti la Cabana Bradet unde l-am sarbatorit pe Cristi care-si aniversa ziua de nastere. Vampiru, unul dintre bucuresteni, ne-a cantat la chitara lui, Fender, cantece de munte, acompaniat de Alex sau de Oli. Am deschis si o sticla de sampanie si apoi berea oferita de Cristi. Am aranjat la bar sa ne faca dimineata placinte cu branza si gem. Nu am petrecut foarte mult caci dimineata trebuia sa ne trezim devreme si sa plecam spre Ghetarul Scarisoara, un drum destul de lung cu rucsacurile in spate.
      Dimineata ne-am dus direct la bar sa ne mancam placintele si sa bem un ceai sau o cafea. Apoi ne-am strans cu totii corturile si ne-am facut rucsacii sa plecam de la Padis. Doru si Marian s-au dus mai din vreme la poarta sa prinda o ocazie spre Huedin. Au gasit un camion, dar pana sa plece am ajuns si noi la poarta si am mai facut o poza de grup. Imediat dupa ce a plecat camionul, am plecat si noi tot in aceeasi directie, pe jos insa. Dupa mai bine de o jumatate de ora de mers, am parasit drumul si am luat-o pe o poteca nu prea bine marcata. La un moment dat eu cu Oli am luat-o mai in stanga cautand marcajul, iar ceilalti au luat-o inainte. Noi am dat de marcaj si am luat-o pe el. Ceilalti au ocolit prin dreapta, pe curba de nivel insa, si am ajuns cam in acelasi timp in varful dealului.
      Eu cu Alina, care ajunsese inaitea celorlalti, am luat-o in fata pana cand din nou nu se mai vedea bine marcajul. L-am gasit un pic mai jos si am facut toti o pauza. Apoi am trecut printr-o padure, dupa aceea am urcat pe o pajiste si am luat-o la dreapta, ocolind un deal. Am facut iar o pauza. O batrana care era cu vacile ne-a spus ca facem cel putin doua ore pana la Scarisoara. Mai incolo am trecut printr-un sat aflat la inaltime, apoi pe langa niste cai. Ne-am oprit iar la o troita unde am luat si o pauza de masa. De acolo se vedea in departare unde trebuia sa ajungem. Am urcat un ultim deal, dupa care a inceput coborarea prin padure. Pe marginea potecii si-au facut aparitia fragii. Intr-o poiana am facut o pauza sa-i asteptam pe cei ramasi in urma. Dar cand am vazut primul grup aproiindu-se ne-am continuat drumul. O femeie ne-a spus ca tot doua ore mai avem pana la Scarisoara. La o intersectie de drumuri dintr-un sat ne-am oprit din nou sa-i asteptam pe intarziati.
      Cand au venit Cami, Monica si Claudia ne-au spus ca-i asteptasera pe ceilalti mai mult de 15 minute in poiana si nu venisera. Eu cu Cami ne-am intors dupa ei sa vedem daca li se intamplase ceva. Si pentru ca noi terminaseram ultimii la cros, eu la baieti si ea la fete, am mai si alergat ca sa ne mai antrenam putin. In 5 minute am dat de Cristi care cobora agale, cu un pumn plin de fragi. Ne-a oferit si noua dar l-am refuzat stiind ca sunt pentru Adina. Am mai mers putin si am dat de Alex si Anca. Anca stiam ca merge de obicei mai incet dar, de data asta, avea si Alex probleme cu piciorul ca cica il terminase rucsacul pana acolo. Cami a luat in spate rucsacul Ancai si eu pe al lui Alex. Era intr-adevar super greu dar mai si tragea in spate, fiind prost facut, chiar daca Alex mai cara si chitara. M-a cam deselat si pe mine pana am ajuns la ceilalti. I-am pus cortul deasupra rucsacului distribuindu-i greutatea astfel incat sa fie mai mare in dreptul umerilor ca sa nu mai traga in spate, iar Cami i-a carat de aici incolo chitara.
      In centrul satului ne-am oprit la primul bar deschis sa bem o bere si sa luam niste dulciuri. Fiind nemancat si cam obosit, pe Alex l-a luat repede de cap berea si ne-a oferit si un mic spectacol. Am mai mers ceva pe drumul ala pana am ajuns in sfarsit in apropiere de Ghetarul Scarisoara. Oli, Daca, Monica si Claudia ar fi preferat sa plece din seara aceea, dar au aflat ca pestera se poate vizita pana la ora 17. Pana la urma s-a dus Cami cu Oli si l-au convins pe ghidul pesterii sa ne permita s-o vizitam. Am lasat bagajele la ghid in curte si am pornit spre pestera.
      Am platit biletele si unii am cerut bonuri spre nemultumirea ghidului care statea peste program sa putem noi sa vizitam. Am coborat pe niste scari intr-un mare aven. Se simtea cum scade temperatura pe masura ce coboram. Am intrat in pestera, direct in sala cea mare, unde temperatura era in jur de -1 grad. Noi mergeam o poteca de scanduri, iar in jurul nostru era numai gheata. In stanga salii era Marmota, in fata erau Eschimosii, iar in dreapta era Altarul Pesterii si Mamutul. Dupa ce am terminat circuitul Salii Mari a Getarului am iesit si am urcat pana la casuta de la intrare, unde cativa dintre noi au cumparat pliante si vederi. Ne-am intors la casa ghidului, ne-am luat bagajele si ne-am luat la revedere de la Oli, Dana, Monica si Claudia care au trebuit sa plece.
      Ne-am instalat corturile intr-o curte de-a ghidului. In sat nu era apa de baut sau de spalat decat la o fantana la 500 metri departare. Ne-am dus pe echipe sa aducem apa si sa ne spalam. Ne-a impresionat polonicul cu care se scotea apa din fantana, fiind facut dintr-un lemn foarte lung. La corturi am o mamaliga si am mancat ultimele conserve cu fasole. De data asta a fost randul meu sa dau de baut, ziua mea apropiindu-se. Dupa ce am mai cantat putin, de data asta fara sa facem foc de tabara, ne-am dus la culcare.
      Dimineata ne-am trezit devreme sa plecam spre Cheile Turzii. Am mers mult pe drum, apoi am coborat pe o poteca si am ajuns in Garda de Jos. Nu am mai trecut prin Cheile lui Ioanele, pentru a putea prinde autobuzul. In statie, am mers la o alimentara, apoi ne-am instalat la o masa din fata barului ca sa bem o bere si sa mancam. A venit si autobuzul cu o mica intarziere si am mers cu el vreo 2 ore, pana in localitatea Cheia, la o intersectie de drumuri. De acolo am luat-o spre Cheile Turzii. Am trecut pe un pod aflat in reparatii, apoi am trecut printr-un sat. De prin pomii de pe marginea curtilor, am mai sterpelit pere, mere si nuci. Cei de la Floare de Colt au ramas mai in urma sa culeaga nuci, dar ne-au depasit mai apoi prinzand o ocazie. Dupa sat noi am mai mers pe jos vreo 2 Km pana sa dam de ei la intersectia care ducea la Cheile Turzii.
      Am stabilit sa campam langa Salvamont, caci se cam fura prin zona. Am trecut pe langa un bar, am urcat pe un drum si am ajuns la niste casute unde am vazut si pe cea a Salvamontului. Era pustiu prin zona. Ne-am instalat corturile si am mancat. Alex a aflat ca sambata, adica in urmatoarea zi, s-ar organiza un concurs de catarare acolo, dar, nefiind nimeni cu cortul in jur, ne facea sa ne indoim de lucrul asta. Am stabilit ca ziua urmatoare vom face cheile pe rand, in doua echipe, una ramanand de paza la corturi. Dar, mai tarziu, Alina, Cami, Ionut si cu mine ne-am hotarat sa mergem azi prin chei si sa ne intoarcem pe un versant al acestora, iar maine sa le refacem intorcandu-ne pe celalalt versant.
      Am luat cu noi si materialele de catarat. Dupa ce am trecut un pod am dat si de paznicul cheilor. I-am spus ca ne mai intorcem si maine sa le vizitam si ne-a lasat sa trecem pe gratis. Am mai mers putin pe firul apei si am trecut din nou un pod. Acolo am dat si de primele trasee de alpinism. Cami si-a inaugurat papucii de catarare cu ocazia asta. Erau trasee de la 5- la 8- in zona aia. Personal nu m-am suit mai mult de 2.5 metri, neavand asigurare. Au incercat si Cami si Ionut cateva trasee. Pana la urma s-a bagat si Alina putin. Apoi ne-am continuat drumul trecand din cand in cand cate un pod. Apoi am urcat la o pestera. Intrarea a fost o data zidita ca si cum ar fi fost o intrare intr-o cetate. Galria pesterii era dreapta si tavanul cobora pe masura ce inaintai. La intoarcere au mai intrat niste turisti si am asteptat dupa ei sa iasa caci Cami le-a imprumutat frontala. La iesire se vedea pe partea cealalta o alta pestera pe care ne-am propus s-o vizitam ziua urmatoare.
      Am continuat sa mergem prin chei pana am dat de o poteca care urca pe versantul din dreapta, pe care urma sa ne intoarcem. Urcarea era destul de anevoiasa si nu mai aveam nici apa de baut. Mai sus ne-am oprit sa mancam niste coarne spre marea bucurie a Alinei, care mancase toata ziua numai fulgi, ea mancand numai mancare naturista. Am mers apoi pe creasta printre arbusti. Se apropia apusul si am facut cateva fotografii. Mai incolo am trecut pe langa o cruce mare, dupa care a inceput coborarea. Am facut si un filmulet regizat, in rolurile principale fiind Cami si Ionut. Intunericul se lasa din ce in ce mai mult. Chiar inainte sa ajungem la corturi Ionut ne-a filmat cum eu si Cami o caram pe Alina care cica isi scrantise piciorul. Dar n-am avut parte de spectatori caci erau toti bagati in corturi.
      L-am gasit totusi pe Alex la barulet cu cativa salvamontisti si cu proprietarul casutelor. Acesta din urma era belgian si vorbea o romana cu accent frantuzesc. Salvamontistii mai vorbeau din cand in cand la telefon cu alti doi colegi care inca nu terminasera traseul de catarare. Se vedea aproape de creasta lumina unei frontale. Alex a inceput sa cante la chitara, iar belgianul ii tot cerea melodii mai ales cu tenta tiganeasca. Pentru asta belgianul i-a facut cinste lui Alex cu palinca si chiar i-a oferit cazare la vila lui. Am baut bere, palinca si am mancat cartofi prajiti si mici. Pana la urma Cami si Alina s-au hotarat sa plece dimineta devreme spre casa, asa ca nu mai am renuntat la ideea de a mai face si a doua zi cheile. Am mai cantat putin, dupa care ne-am retras la corturi.
      Dimineata ne-am trezit pe la ora 7, ne-am strans corturile, ne-am luat la revedere de la cei de la Floare de Colt care mai ramaneau sa viziteze cheile, si apoi am plecat la drum sa prindem autobuzul de 10.30 din Turda. La o intersectie a drumului pietruit cu unul de caruta, ne-am hotarat sa o luam pe cel din urma, banuind ca ar fi mai rapid. Nu eram siguri de asta, dar cand am intalnit o caruta, ne-a confirmat o femeie ca ajungem mai repede pe aici. Am tras tare caci eram totusi departe de Turda. Ionut a ramas mai in urma dar, pana am ajuns la drumul principal, ne-a ajuns. Am ajuns la o autogara dupa mai multe indicatii, dar am aflat ca Dacosul nu oprea acolo. Ne-am dus la o intersectie unde am auzit ca ar opri. Dar autocarul a trecut pe langa noi fara sa opreasca, si cand am sunat la numarul de telefon al Dacosului, ne-a spus operatoarea ca nu opreste decat daca avem rezervare.
      Asa ca nu ne-a mai ramas decat sa mergem cu o ocazie.Am gasit-o repede bagand fetele la inaintare. Initial am vrut sa mergem pana in Alba Iulia sa prindem autocarul, dar, cand am aflat ca soferul are drum prin Rm.Valcea, ne-am hotarat sa mergem cu el, negociind si un pret un pic mai bun decat la autocar. Soferul a fost chiar un jucator al Universitatii Cluj si a fost o companie de drum foarte placuta. Ionut a aflat cu ocazia asta si rezultatele etapei la fotbal. Ajungand devreme in Rm.Valcea, am mai stat la o bere cu fetele si apoi le-am condus la marginea orasului sa prinda o ocazie spre Pitesti.
      Si asa s-a incheiat o minunata saptamana din viata noastra, in care a vazut unul dintre cele mai frumoase locuri din tara, Muntii Apuseni, si in care am castigat si cativa prieteni pentru o viata.

      Stefan Tembea